Zonele vulnerabile la intemperii din Brașov au fost identificate
Publicat de Corina Muntean, 25 septembrie 2018, 16:26 / actualizat: 25 septembrie 2018, 18:00
Este vorba despre zonele care pot fi afectate în caz de precipitaţii abundente sau viituri. Acţiunea de inventariere a infrastructurii vulnerabile s-a derulat în perioada 16-26 iulie, în baza unui ordin al prefectului.
Au fost identificate următoarele zone vulnerabile care pot fi afectate în caz de precipitaţii abundente sau viituri: 10 la nivelul drumurilor naţionale, 12 la nivelul drumurilor judeţene, 26 la nivelul căilor ferate şi două la nivelul tunelurilor de cale ferată, 13 la nivelul construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor de pe râurile interioare din judeţ”, a afirmat azi prefectul Marian Rasaliu, care a prezentat situaţia, la finalul şedinţei Colegiului Prefectural.
Până la acest moment există confirmarea de la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare că vor fi alocate fondurile necesare în cursul acestui an, a punctat prefectul Marian Rasaliu.