Zmeura de Aur: Bruce Willis are o categorie proprie la ediţia din 2022
Publicat de MIRELA ROTAR, 7 februarie 2022, 11:42
Opt filme cu Bruce Willis vor concura în 2022 la Zmeura de Aur, trofeele anti-Oscar care parodiază celebrele distincţii hollywoodiene prin recompensarea celor mai proaste filme şi a celor mai slabe interpretări actoriceşti din ultimul an, informează AFP.
Organizatorii galei în cadrul căreia sunt atribuite aceste premii satirice s-au simţit astfel obligaţi să creeze pentru actorul american o categorie care îi este dedicată, intitulată ‘Cele mai proaste interpretări ale lui Bruce Willis într-un film din 2021’.
În cele opt lungmetraje, produse în general cu bugete mici şi difuzate doar pe platforme de streaming, Bruce Willis, protagonistul francizei ‘Die Hard’, interpretează roluri de şerif blazat, fost poliţist, general în retragere şi fost agent CIA.
Printre celelalte celebrităţi nominalizate la Zmeura de Aur se află şi celebrul star din NBA LeBron James, datorită costumului său din filmul ‘Space Jam: A New Legacy’.