Ziua Multiculturalităţii, astăzi, la Braşov
Publicat de radiomures, 10 mai 2014, 15:18
Evenimentul este organizat de Asociaţia Română pentru Promovarea Calităţii şi a Practicilor de Succes.
Astăzi, începând cu ora 14.00, la Centrul Cultural Reduta, va fi sărbătorită Ziua Multiculturalităţii care va consta într-un program artistic susţinut de străinii din Braşov, ce va cuprinde dansuri tradiţionale, piese de teatru, muzică şi o paradă de costume tradiţionale, dar şi expoziţii culturale.
Participanţii la eveniment vor putea gusta din preparate internaţionale foarte diverse: bucătărie coreeană, filipineză, chinezească, nigeriană, arabă, japoneză, sud-americană şi românească.
„Braşov Multicultural Day” este organizată de Asociaţia Română pentru Promovarea Calităţii şi a Practicilor de Succes şi are ca scop: îmbunătăţirea procesului de integrare a străinilor, crearea şi promovarea unui mediu intercultural favorabil pentru străinii din judeţele Braşov şi Covasna, integrarea socială, culturală, economică şi politică a acestora, crearea şi promovarea unui mediu intercultural favorabil pentru comunitatea locală, precum şi eliminarea comportamentelor şi atitudinilor discriminatorii.
Vali Blajovan