Ziua Eroilor la Tîrgu Mureş.
Publicat de radiomures, 24 mai 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 11:15
Manifestările au debutat cu o slujbă religioasă şi un parastas pentru eroii neamului, la Catedrala Ortodoxă din centrul oraşului.
După slujbă, reprezentanţii autorităţilor locale şi ai altor instituţii, precum şi veteranii de război au depus coroane la Cimitirul Eroilor Neamului în semn de preţuire pentru cei căzuţi în luptă.
Slujba a fost ţinută de ÎPS Irineu, arhiepiscop de Alba Iulia.
Preşedintele filialei Mureş a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere „Avram Iancu”, Gheorghe Pop s-a referit la semnificaţia acestei zile, şi la faptul că actuala generaţie ar trebui să-şi respecte eroii.
Cu flori a fost acoperit şi mormântul lui Tiberius Marcel Petre, mureşeanul care a căzut la datorie în Afganistan în data de 3 aprilie 2009.
Copiii din şcolile tîrgumureşene au venit şi ei să aducă o floare la mormintele eroilor căzuţi pentru patrie.
Punctul de atracţie pentru tîrgumureşeni a fost defilarea gărzii militare, la care au participat membri ai Armatei, ai Jandarmeriei şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
După depunerea coroanelor la Cimitirul Eroilor Neamului din Tîrgu-Mureş a urmat un moment similar la monumentul de la Oarba de Mureş.
Valeriu Russu