Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindeni

Publicat de radiomures, 31 mai 2015, 12:52

Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită, începând cu anul 2015, în ultima duminică a lunii mai, respectiv la 31 mai anul acesta.

Până în anul 2014, Ziua Românilor de Pretutindeni era celebrată la 30 noiembrie, odată cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 792 din 21 noiembrie 2007. Articolul 10 din Legea 299/2007 a fost modificat prin Legea 101/2015, conform căreia se schimbă data la care se sărbătorește această zi.

Inițiatorul acestei modificări legislative este deputatul PNL de Diaspora, Aurelian Mihai, care, la 23 aprilie 2015, declara: „În luna mai a anului 2014 am prezentat colegilor parlamentari inițiativa de modificare a Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, proiect susținut de încă 42 de colegi deputați și senatori, care, iată, în urma votului dat ieri, 22 aprilie 2015, în Camera Deputaților, a fost votat de către 299 din deputații prezenți. Modificarea adusă de această inițiativă legislativă prevede ca Ziua Românilor de Pretutindeni să fie sărbătorită în fiecare ultimă duminică a lunii mai”. Această modificare a fost adusă ca urmare a solicitărilor repetate ale comunităților de români din afara granițelor statului român.

De asemenea, deputatul Aurelian Mihai a explicat opțiunea pentru alegerea acestei noi date, prin faptul că în luna mai au loc mai multe sărbători ale familiei, precum Ziua Mamei (prima duminică din mai), Ziua Tatălui (a doua duminică din mai), dar și Ziua Europei sau Ziua Independenței de Stat, ambele celebrate la 9 mai. Astfel, luna mai este o perioadă propice activităților culturale specifice acestei zile.

Ziua Românilor de Pretutindeni a fost instituită prin Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care reglementează drepturile persoanelor ce își asumă în mod liber identitatea culturală română — persoanele de origine română și cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, din afara granițelor României, având ca scop menținerea, promovarea și afirmarea identității lor culturale, etnice, lingvistice și religioase. Între anii 2007-2014, Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată în fiecare an, la 30 noiembrie, de Ziua Sfântului Andrei, Apostolul românilor, de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), printr-o serie de manifestări organizate în zone în care trăiesc mulți români. În 2012, la împlinirea a cinci ani de la celebrarea acestei zile, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a marcat această sărbătoare, precizând, în cadrul unui comunicat, că MAE consideră conaționalii de pretutindeni drept parte integrantă a poporului român, iar comunitățile românești din afara granițelor țării, un vector activ și puternic de promovare a imaginii României în lume.

Foto: b365.ro

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Eveniment vineri, 18 aprilie 2025, 09:31

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe