Ziua Porţilor Deschise la fosta Fabrică de Ţigarete din Sfântu Gheorghe

Publicat de MIRELA ROTAR, 30 martie 2022, 07:23
Fosta Fabrică de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, care a fost închisă în urmă cu mai bine de un deceniu şi achiziţionată anul trecut de autorităţile locale, va putea fi vizitată în prima parte a lunii aprilie.
Primăria Sfântu Gheorghe a anunţat, astăzi, că în data de 9 aprilie va organiza Ziua Porţilor Deschise la fosta fabrică şi înscrierile se pot face până pe data de 5 aprilie.
Tururile ghidate, care încep din oră în oră, îi vor conduce pe vizitatori într-un tur al curţii şi al clădirii principale a fabricii, oferindu-le o perspectivă asupra trecutului, prezentului şi viitorului fabricii
Organizatorii pregătesc însă şi câteva surprize plus un concert în aer liber la finalul zilei’. Numărul locurilor este limitat.
Înscrierile se pot face online, pe site-ul Primăriei, sau telefonic la numărul 0267 312 000, de luni până vineri între orele 11:00-14:00.