Ziua Pompierilor, sărbătorită în Mureș printr-o săptămână de activități
Publicat de Rotar Mirela, 4 septembrie 2024, 12:00 / actualizat: 6 septembrie 2024, 13:01
În perioada 5-13 septembrie 2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș va organiza o serie de evenimente pentru a celebra Ziua Pompierilor din România și a marca aniversarea a 30 de ani de la înființarea subunității de pompieri din orașul Sărmașu.
Vor avea loc competiții sportive și întreceri între pompieri, iar duminică va avea loc Crosul „Prietenii Pompierilor” la Platoul Cornești, deschis tuturor iubitorilor de mișcare.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș, locotenent Alexandra Călușeri:
Ziua de 13 Septembrie. marcată ca Ziua Pompierilor militari din România de o însemnătate istorică deosibită pentru pompierii români, ne aduce anual împreună, pentru a-i celebra și a-i aprecia pentru tot profesionalismul, de dedicarea sacrificiul și pasiunea cu care rămân mereu la datorie.
În 13 septembrie, toți mureșenii vor putea vizita unitățile de pompieri, unde vor putea vedea echipamentele și vor discuta cu specialiștii.
Alexandra Călușeri.
Toate subunitățile de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș vor organiza „Ziua Porților Deschise”, oferind cetățenilor ocazia de a vizita sediile acestora, de a se familiariza cu echipamentele și accesoriile de pompieri, în intervalul orar 09:00-16:00.
Ziua Pompierilor se sărbătorește în fiecare an în data de 13 septembrie și rememorează bătălia din Dealul Spirii din 1848, când pompierii români au contribuit decisiv la înfrângerea armatei otomane.
Programul activităților:
Joi, 5 septembrie 2024, ora 10:00:
„Cupa 13 Septembrie” – competiție între instituții organizată în Complexul Weekend. Acest eveniment va include diverse discipline sportive menite să întărească buna relaționare dintre instituții. Ediția din 2024 va cuprinde minifotbal, șah și tenis cu piciorul.
Sâmbătă, 7 septembrie 2024, ora 11:00:
Competiția „Pompierul Mureșean” se va desfășura în parcarea centrului comercial Shopping City Târgu Mureș. Aceasta competiție constă în parcurgerea unui circuit motric, compus din elemente de bază, întâlnite pe timpul intervențiilor în situații de urgență, precum: pătrundere prin forță, transport de accesorii și evacuarea unei victime, probele fiind executate cu întregul echipament de protecție.
Este o ocazie unică pentru spectatori, de a asista îndeaproape și de a înțelege nivelul de pregătire fizică pe care trebuie să îl aibă un pompier militar pentru îndeplinirea misiunilor.
În cadrul competiției vor participa câte doi pompieri din cele șase subunități ale inspectoratului, câștigători ai etapelor premergătoare.
Duminică, 8 septembrie 2024, ora 11:00:
Crosul „Prietenii Pompierilor” se va desfășura la platoul Cornești. Evenimentul este unul deschis publicului indiferent de vârstă și promovează un stil de viață activ și sănătos.
Competiția este organizată pe următoarele categorii de participanți:
• Copii până la 7 ani mixt (fete și băieți);
• 8-10 ani mixt;
• 11-12 ani mixt;
• 13-14 ani mixt;
• 15-17 ani mixt;
• Peste 18 ani masculin;
• Peste 18 ani feminin.
Înscrierile se fac la fața locului, în zona competiției (intrarea pe aleea spre Grădina Zoologică), în ziua competiției, în intervalul orar 09:30-10:30.
Participarea este gratuită, iar cei mai buni timpi vor fi premiați la finalul competiției.
Joi, 12 septembrie 2024, ora 10:00:
„Cupa 13 Septembrie” între subunități – competiție destinată exclusiv pompierilor militari din județul Mureș, care se vor întrece pentru râvnitul trofeu transmisibil – „Cupa 13 Septembrie”, deținută de Secția de Pompieri Sărmașu, câștigătoarea ediției 2023.
Vineri, 13 septembrie 2024:
Ziua de 13 Septembrie. marcată ca Ziua Pompierilor militari din România de o însemnătate istorică deosibită pentru pompierii români, ne aduce anual împreună, pentru a-i celebra și a-i aprecia pentru tot profesionalismul, de dedicarea sacrificiul și pasiunea cu care rămân mereu la datorie, doar pentru siguranța noastră, a voastră, a semenilor, a cetățenilor, pentru siguranța VIEȚII.
Va avea loc aniversarea a 30 de ani de la înființarea subunității de pompieri din orașul Sărmașu, în data de 13.09.2024, în centrul orașului Sărmașu, după următorul program:
09:00 – Activități educative, informare preventivă pentru toate vârstele și prezentarea tehnicii de intervenție, precum și a aparaturii specifice din dotarea acesteia;
09:30 – Oficierea slujbei religioase de pomenire în cadrul Bisericii Militare “Sf. Iosif cel Nou de la Partoș”
10:45 – Simularea gestionării unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier urmat de incendiu, în care au fost implicate victime încarcerate;
11:15 – Exercițiu demonstrativ a lotului reprezentativ ISU Mureș constă în parcurgerea unor segmente din cadrul probelor Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență.
12:00 – Ceremonia militară de celebrare a Zilei Pompierilor militari din România și a 176 de ani de la Bătălia de la Dealul Spirii, urmată de defilarea personalului inspectoratului și a subunităților de intervenție, alături de tehnica de intervenție și 30 de ani de la înființarea subunității de pompieri din orașul Sărmașu.
Ziua Porților Deschise: Toate subunitățile de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș vor organiza „Ziua Porților Deschise”, oferind cetățenilor ocazia de a vizita sediile acestora, de a se familiariza cu echipamentele și accesoriile de pompieri, în intervalul orar 09:00-16:00.
Autor: Raluca Creț