Ziua mediului

Publicat de Corina Muntean, 5 iunie 2022, 11:43
Cu ocazia Zilei Mediului, primul ministru, Nicolae Ciucă, anunță că din toamnă începe planul de împădurire a 56.000 de hectare de teren până în 2026, asumat și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Mai mult este anunțată prioritizarea finalizării Strategiei Naționale Forestiere, demarată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin care se stabilește viitorul pădurilor din țară până în 2030.
Și tot azi, printr-un comunicat de presă, primul ministru subliniază importanța sistemul de monitorizare a lemnului SUMAL 2.0, „care trebuie dublat de fermitate în aplicare legii”.
Cum această zi marchează efortul oamenilor pentru protejarea naturii, autoritățile locale sunt invitate să ia în considerare „implementarea politicilor verzi legate de transportul în comun, traficul din orașe, managementul deșeurilor și o preocupare mai mare pentru aerul pe care locuitorii îl respiră”.