Ziua Instituției Prefectului în Covasna

Publicat de Corina Muntean, 2 aprilie 2019, 19:32
Fosti prefecți și subprefecți ai județului Covasna au luat parte, marți, la o festivitate organizată la Sfântu Gheorghe cu prilejul Zilei Instituției Prefectului, la finalul căreia au fost dezvelite două panouri cu numele și fotografiile celor care au ocupat de-a lungul timpului funcția de prefect.
În cadrul reuniunii au fost trecute în revista numele tuturor celor 21 de prefecți ai fostului județ Trei Scaune din perioada 1919-1940, precum și ale celor zece prefecți din perioada postdecembristă, printre aceștia din urmă numărându-se Fodor Francisc, Dan Telea, Adrian Cășunean Vlad, Gheorghe Tatu, Horia Grama, Gyorgy Ervin, Codrin Munteanu, Dumitru Marinescu, Marius Popică și Sebastian Cucu.
Fostul subprefect Valentin Ionașcu a dăruit Prefecturii Covasna un brad, iar festivitatea s-a încheiat cu un cocktail în curtea interioară a instituției.
Oana Negrea