Ziua familiilor la Sf.Gheorghe

Publicat de radiomures, 9 august 2016, 14:08
Primăria Sfântu Gheorghe organizează săptămâna aceasta a treia ediţie a Zilei familiilor, care va avea loc joi în Piaţa centrală din Sfântu Gheorghe și va avea ca temă jocurile militare şi escalada.
Copiii vor avea posibilitatea de a se căţara pe un panou de escaladă postat pe obeliscul sovietic din parcul central, sub supravegherea membrilor clubului AlpinSport şi vor putea asista la demonstraţiile membrilor asociaţiei Székely Virtus, care vor evoca momente ale Revoluţiei din 1848. Printre altele, copiii vor putea vedea cum funcţionează un tun, vor asista la lupte călare şi se vor putea fotografia în uniforme militare.
Organizatorii au anunţat că în cazul în care vremea va fi nefavorabilă, vor reprograma evenimentul pentru a doua zi, respectiv pe 12 august.
Prima ediţie a Zilei familiilor a avut ca temă culorile şi formele, iar a doua a avut ca temă trenul, vedete fiind locomotivele de epocă.
Mara Deleanu