Ziua Drapelului României, celebrată și la Tîrgu-Mureș

Publicat de radiomures, 26 iunie 2016, 14:04 / actualizat: 26 iunie 2016, 17:08
Ceremonia a început cu sfințirea drapelului în Catedrala Mică din centrul orașului, după care o gardă de onoare l-a înălțat pe un catarg în Piața Victoriei.
Prefectul de Mureș, Lucian Goga, a subliniat că drapelul tricolor, împreună cu stema, sigiliul țării și imnul național, sunt principalele simboluri românești.
Să ne unim sub tricolor, să ne cinstim astfel înaintașii, să dăm dovadă de demnitate, de credință, să apărăm statul național suveran și independent. La mulți ani drapel tricolor, la mulți ani români, la mulți ani România!”
Spre deosebire de anii trecuți, la cereremonia de azi de la Tîrgu-Mureș au fost destul de puține persoane prezente la ceremonial. Cei care au asistat, însă, s-au exprimat decis în favoarea unui patriotism sănătos, indiferent de starea materială a românilor și de plecarea sau rămânerea în țară:
Drapelul Național reprezintă simbolul suprem al unităţii şi identităţii româneşti. Tricolorul a apărut în timpul Revoluţiei de la 1848 şi a însoţit apoi, permanent, lupta românilor pentru atingerea idealului statului naţional unitar.
Ziua Drapelului a fost proclamată prin Lege în 1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.
Valeriu Russu