Ziua Cetății Zânelor are loc duminică, 4 august, în Voinești-Covasna
Publicat de Rotar Mirela, 2 august 2024, 11:07
Ziua Cetății Zânelor din Voinești – Covasna, la cea de-a VII-a ediție. Evenimentul are loc duminică, 4 august, în situl arheologic al cetății dacice din localitatea Voinești.
Turiștii sunt invitați să viziteze cetatea și să participe la spectacole și jocuri, expoziții și dansuri.
Reprezentanta Muzeului Carpaților Răsăriteni, Cristina Felea:
Este excursia cu ghidaj de specialitate de la Cetatea zânelor, avem o vizită la monumental Regelui Decebal din Voinești și apoi, în poiana Nedeii, avem activități pentru adulți, reactivăm o parte din jocurile tradiționale, de exemplu Țurca la cerc. Avem expoziții fotodocumentare precum ”Dacii din estul Transilvaniei” și o alta, ”Granița de est a provinciei Dacia romană”. Și apoi ne adresăm copiilor printr-o serie de ateliere creative și jocuri distractive cu tematică istorică: încercăm să construim cetatea dacică, facem puzzle-uri, aruncăm la coșul dacic…
Va susține un spectacol formația de dansuri populare a Ansamblului ”Românașul”, iar pentru copii Teatrul „Strada” va prezenta piesa „Pinocchio”.
Autor: Valeriu Russu