Ziua a 4-a a Festivalului Internaţional George Enescu aduce 5 importante concerte şi recitaluri

Publicat de MIRELA ROTAR, 3 septembrie 2019, 12:31
Două dintre ele sunt capete de serie în extinderea festivalului în ţară – la Cluj-Napoca şi Sibiu. În Capitală, pianista Ioana Delioran va susţine un recital alături de violonistul Mircea Lazăr, seara, la Palatul Şuţu.
La Ateneu şi Sala Palatului sunt programate alte două evenimente concert. London Symphony Orchestra concertează împreună cu Corul Academic al Radiodifuziunii Române.
Cel puţin la fel de aşteptat este concertul de la Ateneul Român, dirijat de unul dintre marii prieteni ai României şi ai Festivalului, sir Lawrence Foster.
Născut în Los Angeles din părinţi români, marele dirijor este un promotor important al muzicii lui George Enescu.