Zi neagră pe litoral: 3 persoane au murit înecate în mare, la Mamaia
Publicat de Uifalean Cristian, 14 august 2023, 14:45
Salvatorii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, astăzi, pe plaja Victoria din stațiunea Mamaia, unde 5 persoane erau în pericol de înec.
În zonă au fost trimise un echipaj SMURD B2 Mamaia, un echipaj SMURD B2 Fripis, un echipaj SMURD C, o autopecială de transport victime multiple din Port și elicopterul SMURD.
Pentru scoaterea persoanelor din marea agitată s-a format un lanț uman. Din păcate, 3 persoane aflate în stop cardiorespirator nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarate decedate – au anunțat reprezentanții ISU Dobrogea.
Alte 2 persoane, conștiente, dar cu tulburări respiratorii, au fost transportate la Spitalul Județean Constanța. Una dintre ele, un bărbat de 38 de ani, inconștient, dar cu respirație, a fost transportat cu elicopterul la spital.
Sursa: RadioConstanta