Zi extrem de importantă în ancheta care vizează moartea patronului Hexi Pharma
Publicat de radiomures, 31 mai 2016, 10:04
Procurorii primesc astăzi rezultatul testelor ADN, care trebuie să confirme, fără dubiu, dacă persoana care a murit în accidentul produs pe drumul dintre Buftea şi Corbeanca este sau nu Dan Condrea.
Până acum, bărbatul decedat a fost identificat de soţie, pe baza unor semne particulare.
Între timp, reporterii Digi24 au descoperit imagini în care apare un autoturism similar celui condus de patronul Hexi Pharma, la intrarea în Buftea, cu 30 de minute înainte de accident. Filmarea ar putea lămuri traseul lui Dan Condrea în ziua morţii.