Zeci de lucrători din Braşov prinşi muncind la negru
Publicat de radiomures, 9 octombrie 2012, 00:00
Luna trecută, inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov au întreprins 297 de controale la diferite firme, iar în 276 de cazuri au verificat şi dacă şefii au înţeles lecţia contractelor de muncă pentru angajaţi. Echipele de control au găsit şi acum, la 18 firme, zeci de angajaţi care munceau fără forme legale. Numai la 14 angajatori, inspectorii au descoperit 22 de persoane pentru care patronii nu au încheiat, înaintea începerii activtăţii, contracte individuale de muncă. Cei 14 au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 220.000 lei.
În afara acestora, echipele de control au mai depistat şi 4 angajatori unde munceau fără forme legale 42 de persoane, în medie, 10 angajaţi la negru la un patron. Aceasta în condiţiile în care noul cod al muncii a introdus şi răspunderea penală a angajatorului care primeşte mai mult de cinci angajaţi fără forme legale. În acest caz, documentele întocmite de echipele de control au fost preluate de către Poliţia Braşov în vederea continuării cercetării sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni.
Adrian Munteanu