Zeci de firme braşovene folosesc munca la negru
Publicat de radiomures, 31 iulie 2012, 00:00
Acestea au fost depistate de Inspectoratului Teritorial de Muncă Braşov, al cărui obiectiv principal rămâne combaterea muncii fără forme legale. Pentru aceasta controalele au fost intensificate şi din cei aproape 2.000 de angajatori verificaţi în primele şase luni ale anului, 74 de agenţi economici au fost depistaţi ca având angajaţi fără forme legale. În total s-au găsit 222 de persoane, dintre care 83 de femei şi un tânăr, care nu aveau nici un fel de contact încheiat cu firmele care le foloseau munca. Inspectorii au întocmit documentaţia care a fost transmisă organelor de cercetare penală, având în vedere că s-a constatat existenţa unor elemente care conduc la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de Codul Muncii, referitoare la primirea la muncă a unui număr mai mare de 5 persoane fără forme legale. În cazul societăţilor depistate cu mai puţin de 5 angajaţi la negru, acestea au primit amenzi, în valoare totală de 1.230.000 lei. În continuare, dacă se va dovedi că angajatorii nu vor să-şi respecte obligaţiile, ei riscă sancţiuni între 5.000 şi 10.000 lei.
Adrian Munteanu