Zeci de cereri de despăgubiri la APM Harghita
Publicat de radiomures, 3 iulie 2012, 00:00
Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita a înregistrat, în acest an, zeci de cereri de despăgubiri pentru stricăciunile produse de animalele sălbatice în culturile agricole şi în gospodăriile oamenilor. Şeful Serviciului Deşeuri şi Arii Protejate, din cadrul APM Harghita, Both Jozsef,a declarat că de la începutul anului au fost înregistrate 43 de cereri pentru evaluarea pagubelor produse de animale sălbatice. Cele mai multe stricăciuni în culturile agricole sunt provocate de mistreţi, care pornesc în căutare de larve şi rădăcini şi le este mai uşor să „lucreze” pământul arat, fără să se obosească prea tare. În ceea ce priveşte pagubele produse în gospodării, cele mai multe au ca autori urşii care vin în localităţi şi le ucid oamenilor animalele. Both Jozsef a spus că, în ultima vreme, s-au înregistrat şi câteva cazuri de lupi care au ucis mai multe oi în zona Odorhei. Dosarul pentru despăgubiri este trimis la Ministerul Mediului şi Pădurilor care decide, conform legii, ce sumă de bani li se cuvine celor afectaţi.
Ioana Dima