Zeci de cazuri de muşcături de căpuşe în Mureş.
Publicat de radiomures, 17 mai 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:37
Potrivit datelor statistice oferite de Direcţia de Sănătate Publică Mureş, în acest an a fost confirmat un singur caz cu Boala Lyme, la o adolescentă din Tîrgu-Mureş, în timp ce anul trecut au fost raportate două cazuri.
Pacienţii, la care diagnosticul a fost confirmat după mai multe luni sau chiar la un an după ce au fost muşcaţi de căpuşă, s-au recuperat în totalitate, spune purtătorul de cuvânt al DSP Mureş, dr. Gabriela Uifălean.
Specialiştii de la Clinica de Boli Infecţioase nr 1 din Tîrgu-Mureş, unde se tratează aceste cazuri, spun că anul acesta a fost o adevărată invazie de muşcături de căpuşă.
În perioadele însorite se prezintă la Serviciul de Gardă chiar şi 60 de persoane într-o zi, dintre care o parte primesc tratament profilactic.
Medicul primar de boli infecţioase Brânduşa Ţilea, specializat în această afecţiune, spune că la Tîrgu-Mureş au fost anul acesta circa 10 cazuri de Boala Lyme, unele doar suspiciuni.
Medicii spun că nu toate căpuşele transmit această boală, doar 15% – 20% dintre ele, iar afecţiunea se manifestă numai la persoanele care au ignorat muşcătura de căpuşă.
De aceea, persoanele care ajung să fie înţepate de această insectă trebuie să se prezinte de urgenţă la unităţile medicale specializate, spune medicul primar din cadrul Clinicii de Boli Infecţioase I din Tîrgu-Mureş, Brânduşa Ţilea.
Boala Lyme se manifestă la început prin febră, dureri articulare şi musculare, după care apar simptomele neurologice, cardiace şi inflamaţiile articulare.
Simptomle bolii pot apărea şi la câţiva ani de la înţepătură şi se manifestă prin reumatism cronic al articulaţiilor şi atingeri cerebrale.
În stadiu incipient, boala Lyme se tratează cu antibiotice, însă aceasta poate lăsa sechele pe viaţă.
Cristina Bulbescu