Zeci de mureșeni au ajuns la spital din cauza gheții de pe trotuare

Publicat de radiomures, 6 decembrie 2016, 12:03
Circa 900 de persoane au solicitat asistență medicală la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Tîrgu-Mureș în minivacanța de 1 Decembrie.
Numărul nu e mai mare ca de obicei, spun reprezentații spitalului, dar s-au dublat cazurile la Ortopedie, din cauza căzăturilor pe gheață.
O treime dintre pacienți au fost operați, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș, Mariana Negoiță:
În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie la serviciul SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș au ajuns 877 de persoane. Un număr mai mare de pacienți s-a înregistrat la Clinica de Ortopedie unde, în medie, au fost între 15 și 17 cazuri din cauza căzăturilor pe gheață. Pacienții au venit cu contuzii de genunchi sau fracturi de cap radial (de cot), fracturi de femur. Au fost imobilizați și aproximativ 4-5 cazuri au necesitat internare și au beneficiat de tratament chirurgical.”
În ultima săptămână, Poliția Locală a aplicat 5 sancțiuni pentru faptul că nu a fost curățată gheața de pe trotuarele din oraș.
O parte dintre sesizări au venit chiar din partea cetățenilor, spune șeful Poliției Locale Tîrgu-Mureș, Valentin Bretfelean:
În intervalul 1-6 decembrie, în Tîrgu-Mureș Poliția Locală a aplicat un număr de 5 sancțiuni, 4 societăților comerciale, sau mai bine zis, reprezentanților acestora, și o sancțiune unei persoane fizice pentru faptul că nu au respectat Hotărârea de Consiliu Local privind îndepărtarea de pe trotuare a zăpezii, a gheții și a țurțurilor de la streșinile caselor.”
Amenzile au fost cuprinse între 100 și 500 de lei, în funcție de gravitatea faptei.
Cristina Bulbescu