Zeci de jandarmi mureșeni și harghiteni au donat sânge

Publicat de radiomures, 30 mai 2016, 12:30
În perioada 23-27 mai 2016, Patriarhia Română în parteneriat cu Jandarmeria Română și cu sprijinul Institutului Național de Transfuzie Sanguină a organizat un amplu program național de donare de sânge.
Acțiunea face parte din campania „Donează sânge! Salvează o viață!”, inițiată de Patriarhia Română în anul 2013, ajunsă acum la a XI-a ediție.
De la cele două unități de jandarmi din Tîrgu-Mureș au donat sânge, săptămâna trecută, circa 50 de persoane, spune purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile Tîrgu-Mureș, Ciprian Călușer:
Atât Gruparea de Jandarmi Mobilă Tîrgu-Mureș, cât și Inspectoratul de jandarmi Județean au dat curs campaniei. Ca atare, aproximativ 50 de jandarmi de la cele două unități au participat la Centrul de Transfuzie Sanguină Tîrgu-Mureș unde au donat sânge.”
Și-au întins mâinile pentru a ajuta și jandarmii harghiteni, care nu sunt la prima acțiune de acest gen.
Datorită campaniilor anterioare, zeci de jandarmi au devenit donatori permanenți de sânge, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Harghita, Gheorghe Suciu:
Noi nu ne aflăm la prima campanie de acest fel iar în urma campaniilor derulate de-a lungul timpului, mai mulți jandarmi harghiteni au devenit donatori onorifici. De asemenea, la solicitarea unor persoane fizice, ori chiar a conducerii Centrului (de Transfuzii), am donat viață pentru persoane care aveau mare nevoie de sânge la un moment dat. Rezultatele campaniei care s-a desfășurat săptămâna ce a trecut au contabilizat un număr de 30 de jandarmi care au donat sânge. De asemenea, avem 32 de jandarmi care au donat în mod constant, adică care sunt donatori onorifici, și care au donat în ultimele 3 luni sânge.”
Se vor alătura campaniei de donare de sânge și preoții din Protopopiatul Tîrgu-Mureș.
Aceștia se vor organiza în perioada imediat următoare, spune protopopul ortodox din Tîrgu-Mureș, Olimpiu Zăhan:
Sângele este viață, Biserica este Viață, ea însăși, și dorim să ajutăm pe cei care au nevoie de acest dar al vieții care este sângele. De aceea dorim ca în luna iunie, și noi preoții din Protopopiat, să mergem în număr cât mai mare pentru a dona sânge și a fi de folos celor care sunt în suferință.”
Această acțiune umanitară s-a concretizat în recoltarea a peste 8 mii de litri de sânge în primele 10 ediții din cadrul campaniei.
Anul acesta au participat, însă, pentru prima dată, și jandarmii din toată țara.
Campania va continua, după sesiunea de examene, cu acțiuni de donare de sânge organizate de studenții din cadrul Ligii Tinerilor Ortodocși din Tîrgu-Mureș.
Cristina Bulbescu