Zeci de evenimente la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu
Publicat de MIRELA ROTAR, 17 iunie 2019, 09:59
Aproape 50 de evenimente sunt programate astăzi, în cadrul celei de-a 4-a zile a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Între acestea, la ora 11.00 Matei Vişniec va fi în dialog cu Jean-Michel Ribes, autor dramatic francez, scenarist, regizor de teatru şi film şi actor. Mai sunt programate spectacole de teatru, de circ sau de dans.
Potrivit organizatorilor, în cadrul Festivalului, peste 500 de capodopere din cele mai cunoscute muzee din Franţa vor fi expuse virtual la Sibiu, în primul muzeu digital din România, amenajat la Casa Artelor.
Accesul publicului este gratuit. Festivalul are şi o aplicaţie pentru mobil – FITS2019, disponibilă atât pentru sistemele Android, cât şi IOS.