Zeci de eprubete cu un lichid, presupus a fi sânge, au fost găsite pe DN 14

Publicat de radiomures, 29 februarie 2016, 13:15
Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a declanșat o anchetă în legătură cu acestă situație. Zeci de eprubete cu un lichid roşu despre care se presupune a fi sânge fuseseră descoprite, în noaptea de duminică spre luni, de un trecător, pe drumul dintre municipiul Mediaş şi localitatea Blăjel. Poliţia a fost sesizată în acest caz, a anunțat Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu, Kristina Gaal, a declarat, că specialiştii DSP urmează să stabilească dacă sângele este sau nu uman. De asemenea, DSP încearcă să afle şi locul în care a fost recoltat sângele. Dacă se va stabili cu exactitate că este „într-adevăr, sânge”, unitatea medicală în care a fost recoltat sângele riscă amenzi drastice.
Sursa foto: sanatate.bzi.ro