Zeci de copii cu dizabilități fac terapie prin călărie

Publicat de Uifalean Cristian, 6 iunie 2023, 14:05
În minivacanța de Rusalii a avut loc la Leorint, Alba, a VII-a ediție a Cupei pentru sănătatea copiilor, un concurs național de călărie terapeutică pentru copii cu dizabilități.
Au participat 15 organizații din 11 județe, de trei ori mai multe față de anii anteriori. Participanți au fost inclusiv din județele Mureș, Harghita și Sibiu unde există asociații care oferă terapie cu ajutorul calului pentru copii cu dizabilități.
Principalul beneficiu al acestei terapii este creșterea stimei de sine, ceea ce duce la reabilitare fizică și psihică, precizează inițiatoarea acestui proiect, Balogh Csilla, logoped în cadrul Asociației Hip-Tep din Aiud:
Se numește: terapie asistată de cai și se adresează copiilor cu dizabilități, copiilor care câteodată nu reușesc în sala de clasă sau într-un cabinet de terapie ceea ce, până la urmă, reușesc să facă pe cal deoarece sunt mult mai motivați. Terapia se desfășoară într-un mediu deschis, în aer liber, iar copiii se relaxează. Efectele terapiei asistate de cai sunt foarte complexe: pe plan motric, pe plan social și psihic. Putem observa cum acești copii devin mai fericiți, mai echilibrați și au mai multă încredere în sine.”
Beneficiile acestei terapii sunt evidente și pe plan fizic la copiii care o practică, spun terapeuții. Micuții devin mult mai stabili pe picioare și coordonați, fiind bine dezvoltată inclusiv motricitatea fină și orientarea în spațiu.
Copiii cărora li se adresează această terapie sunt cei cu Sindrom Down, cu hemipareză, cu ADHD, cu tulburări emoționale, tulburări de învățare, și altele.
Printre ONG-urile care practică această terapie sunt Asociația Sfântul Ladislau din Sânsimion, Harghita, Asociația Varázsló din Pănet, Mureș și Asociația DAR din Sibiu.
Cupa pentru sănătatea copiilor este parte a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, organizat de Fundația Pentru Comunitate.
Autor: Cristina Bulbescu