Zece mureșeni au ajuns la spital în ultimele zile din cauza caniculei
Publicat de Rotar Mirela, 21 august 2023, 13:11
Temperaturile ridicate din ultimele zile au trimis la spital mai mulți mureșeni, cu simptome de lipotimie.
Zece dintre ei au avut nevoie de ambulanță, dar, din fericire, până acum cazurile nu au fost grave, a arătat managerul Serviciului Județean de Ambulanță Mureș, dr. Ioan Ivanici:
S-au înregistrat în total zece cazuri de lipotimii din cauza căldurii. Pacienții au fost stabilizați la locul solicitării și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe. 50% au fost în Municipiul Târgu Mureș, restul, pe teritoriul județului.
Astfel de situații pot evitate prin respectarea unor măsuri simple de prevenire.
Dr. Ioan Ivanici:
În aceste zile de caniculă trebuie să se respecte anumite principii: consumul de lichid, cel puțin doi litri pe 24 de ore, cei în vârstă să își facă cumpărăturile la prima oră a dimineții sau după ora 18, consumul de legume proaspete. Ce poate cauza canicula? Accentuarea, acutizarea unor boli cronice, angine instabile, infarcturi miocardice, accidente vasculare cerebrale.
Meteorologii au emis, azi, o atenționare de cod galben cu privire la un val de căldură care va genera un disconfort termic ridicat în toată Transilvania și în zona de vest a țării.
Codul galben este valabil de la ora 12.00 până mâine seară la ora 21.00.
Autor: Raluca Creț