Zece dosare penale în Harghita după alegerile de ieri

Publicat de Corina Muntean, 27 mai 2019, 16:25 / actualizat: 27 mai 2019, 22:16
Poliţiştii harghiteni au întocmit dosare pe numele a zece deţinuţi de la Penitenciarul Miercurea Ciuc, care au votat ieri, dar nu ar fi avut dreptul să voteze. Printre incidentele semnalate s-a numărat și o ștampilă dispărută, a arătat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.
Am avut câteva semnalări de vot multiplu care nu s-au confirmat, în schimb s-a confirmat dispariția unei ștampile la secția nr 7 din Miercurea Ciuc, iar la secția nr 12, președinta secției de votare a constatat că există suspiciuni referitoare la faptul că 10 dintre deținuții care au votat la penitenciarul din Miercurea Ciuc pare să nu fi avut dreptul de a face acest lucru, pentru care au fost întocmite dosare de cercetare penală în care efectuăm investigații și verificări pentru a stabili care este realitatea legală a acestor demersuri de a vota. În afară de acestea, nu am avut niciun fel de alte evenimente.
În județul Harghita, prezența la vot la alegerile europarlamentare a fost de 47,38%, iar la referendum, de 44,94%.
Raluca Creţ