Zboruri charter de pe Aeroportul Tg.Mureș spre Turcia, din 13 august

Publicat de MIRELA ROTAR, 3 august 2020, 13:59
Traficul aerian pe Aeroportul Tg.Mureș continuă să fie puternic afectat de criza COVID, existând restricții pe destinațiile către Egipt și Grecia, pe cursele comerciale regulate.
Însă, continuă să funcționeze cursele de pasageri spre și dinspre Germania și, parțial, spre Anglia și Ungaria, a declarat directorul Aeroportului, Peti Andras:
Persistă restricțiile către Egipt. Apoi, deși au fost anunțate și puse bilete în vânzare către Grecia, acestea nu au mai demarat. Cursele de Turcia au fost suspendate până pe 27 iulie, sperăm că din 13 august acestea se vor relua, iar restricțiile la intrarea în Ungaria din cauza a două teste COVID au redus numărul pasagerilor interesați. În schimb, merge foarte bine cele două curse de Germania, de Dortmund și Menningen–Munchen, respectiv în Marea Britanie, interes este doar pentru sosire în România, nu și pentru plecare.
Din cauza crizei sanitare, deocamdată nu sunt perspective de inaugurare a altor curse de călători care să aibă ca destinație Aeroportul Transilvania Tg.Mureș, a concluzionat directorul Peti Andras.
Valeriu Russu