Zăpada și viscolul au creat probleme în județul Brașov

Publicat de radiomures, 18 ianuarie 2018, 09:51 / actualizat: 29 septembrie 2018, 18:36
La Brașov și în județul Brașov a nins abundent toată noaptea trecută, stratul de zăpadă îngreunând substanțial circulația auto.
Ninsoarea și viscolul au creat probleme pe DN 1, pe sectorul de drum Timișul de Sus – Predeal, unde mai multe mașini au derapat și au ajuns în șanț, fiind scoase de utilaje. Pe acel sector, circulația a fost blocată pe ambele sensuri în cursul nopții, la fața locului ajungând și prefectul Brașovului, Marian Rasaliu:
Este vina celor care pleacă la drum fără să aibă mașinile echipate corespunzător pentru iarnă. Echipajele de poliție și cei de la drumuri naționale au făcut tot ce le-a stat în putință ca circulația să fie reluată și problemele rezolvate.
Cele două firme de deszăpezire au acţionat încă de aseară, pe bulevardele și străzile principale ale Brașovului, cu 42 de utilaje, care continuă activitatea și în această dimineață. S-a acționat pe străzile principale, cele pe care circulă mijloacele de transport în comun, zonele mai înalte, așa cum sunt CD Gherea, cartierul Șchei, podurile și pasajele, drumul spre Poiana Brasov și Poiana Braşov. Utilajele nu au ajuns încă pe străzile secundare din municipiu, unde stratul de zăpadă este de 30 cm.
Dorin Dușa/ Evelina Racoțean