„Weekend împreună”, cu Veronica Ilie

Publicat de Corina Muntean, 10 martie 2024, 08:32 / actualizat: 16 martie 2024, 16:18
Dimineața de duminică începe cu o incursiune în „Lumea copiilor” cu reportaje, povești și muzică, dedicate tuturor copiilor și celor care își păstrează spiritul tânăr.
„Să fii mamă nu-i ușor”, spun elevii școalii gimnaziale Omega din Tg-Mureș, de aceea le ajută pe mamele lor și preiau mici responsabilități, când e cazul. „Adevăratele minuni ale omenirii cresc miliarde în grădinile iubirii” spun versurile cântecului interpretat de preșcolarii din grupa „Iepurașilor” de la grădinița Codrișor din Târgu Mureș, care le-au încântat nespus de mult pe mămicile lor.
Manualul de miniarhitectură se deschide, astăzi, la episodul cu numărul 10. Ana-Maria Crișan ne aduce povestea păianjenului țesător care-și face casă, dintr-o plasă.
„Cartea cărților” și „Patrula cățelușilor” sunt desenele preferate de preșcolarii de la grădinița „Dumbrava minunată”, despre care ne povestesc în rubrica „Jocuri, jucării, copilării”. Lăcomia este păguboasă, spune vorba proverbului, pe care îl confirmă povestea africană „Câinele și găina”, interpretată de Dana Ardelean.
Începând cu ora 10 călătorim în lumea cinematografiei, „Cinemuzica”.
Filmul ‘Dune: Part Two’, a doua parte a superproducţiei SF ‘Dune’, a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american și e considerat de cinefili un mare spectacol cinematografic.
Gala Premiilor Oscar 2024 a ajuns anul acesta la cea de-a 96-a editie. Premiile vor fi transmise în direct de la Dolby Theatre din Hollywood, pe 10 martie.
Filmul „Oppenheimer” se anunță a fi marele favorit al galei. Aclamatul cineast sârb Emir Kusturica a declarant, într-un interviu, că dorește să devină un „regizor rus” pentru a face parte din cultura rusă.
Doi foști directori de la HBO lansează o companie TV românească.
În fiecare dumincă, între orele 9 și 11, ascultați „Weekend împreună”, la Radio Târgu Mureș, pe frecvențele 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM – Borsec și online pe www.radiomures.ro
Autor: Veronica Ilie