„Weekend împreună”, cu Dana Ardelean

Publicat de Corina Muntean, 2 aprilie 2023, 07:21 / actualizat: 3 aprilie 2023, 21:20
În primul ceas, facem cunoștință cu elevii din clasele primare ale Școlii târgumureșene Serafim Duicu. Au povești despre „Săptămâna verde” ( în care și-au făcut, bunăoară, jucării din hârtie), ca și despre nervi și război (fiindcă, a constatat Veronica Ilie, cu juniorii poți discuta orice).
Cu gândul că ne vor face poftă de citit poezie, odraslele colegei Rodica Boariu, Robert și Sorana, ne citesc din Constanța Buzea și din Arghezi.
În a doua oră de „Weekend împreună”, muzici ferite de uitare, „Vorba ceea”, cu a douăsprezecea (și penultima!) parte a serialului dedicat unor cuvinte rare (azi, „slimuire”, „stropșit”, „zambac”, „huzur” și „făgăduială”), noua pastilă umoristică a Sidoniei Buta, intitulată „Ciocniri oltenești”, topul de fapte și de vorbe săptămânal și cântecul de poveste „Dreams”, single-ul cu care a debutat, în 1992, Cranberries.
Duminică, 2 aprilie, între orele 9 și 11, la Radio Târgu Mureş, pe frecvențele 102,9 FM / 98,9 FM /94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro.
Dana Ardelean