„Weekend împreună”, cu Dana Ardelean

Publicat de Corina Muntean, 12 martie 2023, 08:26 / actualizat: 17 martie 2023, 15:15
Semnele noului anotimp au fost sesizate de preșcolarii Grădiniței Nr. 10 din Tg. Mureș.
Pe lângă cele clasice, ne-aduce zâmbetul acesta: „dintr-odată, Luca s-a băgat sub masă”. Cum să nu ne fi ținut de cuvânt?
Am fost și la premiera de la Teatrul „Ariel” din Tg. Mureș. Am văzut „Rățușca cea urâtă” după Andersen, spectacolul regizat de Oana Leahu.
Așa că Veronica Ilie a realizat promisul reportaj care, mai mult ca sigur, vă va face curioși & dornici să ajungeți cât mai repede în sala de spectacol.
Din primul ceas de emisiune nu vor lipsi nici glumele și ghicitorile pe care le citesc împreună, distrându-se copios, reporterul și Maria Pop.
În a doua oră de „Weekend împreună”, muzici ferite de uitare, „Vorba ceea”, ajunsă la a noua parte a serialului dedicat unor cuvinte rare (azi, regionalismul „a se ogoi” și turcismele „matrapazlâc”, „mărazuri” și „ififliu”), „Banca de timp”, într-o nouă pastilă umoristică a Sidoniei Buta, topul de fapte și de vorbe săptămânal și cântecul de poveste, cu adevărat antologic, „Space Oddity”, lansat de David Bowie în 1969.
Duminică, 12 martie, între orele 9 și 11, la Radio Târgu Mureş, pe frecvențele 102,9 FM / 98,9 FM /94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro.
Dana Ardelean