„Weekend împreună”, cu Dana Ardelean
Publicat de Corina Muntean, 18 aprilie 2021, 07:49
Idei de petrecut timpul (cu folos și distractiv) în vacanța de primăvară: să transpui celebrul joc Minecraft în viața reală (dacă ai suficient carton!); să le organizezi alor tăi de-acasă petreceri cu ceai; să înveți noi scheme cu bița; să citești, chiar dacă ești doar în clasa pregătitoare; să te antrenezi, că poate la vară vei cuceri și alte vârfuri din munții României. Le-a cules cu reportofonul de la diverși copii Veronica Ilie.
Altele, în sumar: muzici ferite de uitare, „Vorba ceea”(despre niște numerale cu ajutorul cărora exprimăm unele date caledaristice), Sidonia Buta, cu pastila antirid „Muzică a la longue”, topul de fapte și de vorbe săptămânal, precum și cântecul de poveste „Under the Bridge”, piesă din 1991 a grupului Red Hot Chili Peppers.
Duminică, 18 aprilie, între orele 9 și 11, la Radio Târgu Mureş, pe frecvențele 102,9 FM / 98,9 FM /94,9 FM-Borsec și online, pe www.radiomures.ro.
Dana Ardelean