„Weekend împreună”, cu Dana Ardelean

Publicat de Corina Muntean, 28 februarie 2021, 08:40
Eh, iacătă și ultima ediție de februarie a emisiunii! În primul ceas, e freamăt mare pe tema mărțișoarelor, de pildă în reportajul înregistrat de Veronica Ilie prin gardul de sârmă al Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Târgu Mureș, cu 9 juniori dintr-a-ntâia B.
Și dacă tot e omenirea cu ochii pe ce trimite Perseverance de pe Marte, noi vă prezentăm niște dialoguri haioase despre marțieni. Sunt ca noi, deși-s de arhivă.
Tot în sumar: muzici ferite de uitare, „Vorba ceea”(despre atât de plastica expresie românească „a o întoarce ca la Ploiești”), Sidonia Buta, de data asta cu niște „Nervi de magazin”, topul de fapte și de vorbe din săptămâna asta, precum și cântecul de poveste „Fortunate Son”, piesă de colecție din 1969 a grupului Creedence Clearwater Revival.
Duminică, 28 februarie, între orele 9 și 11, la Radio Târgu Mureş, pe frecvențele 102,9 FM / 98,9 FM /94,9 FM-Borsec și online, pe www.radiomures.ro.
Dana Ardelean