“Weekend împreună“, cu Dana Ardelean

Publicat de radiomures, 26 februarie 2017, 08:30
Adie așa un vânt de primăvară prin playlist, încât bucuria crește cu fiecare minut! La Tg. Mureș, ne spune Veronica Ilie, până și picii de grădiniță au o olimpiadă de matematică, zisă “Magia cifrelor”. Dor Geta Popescu, alpinista recordmană de doar 13 ani, știe, ca un om mare, că, din când în când, trebuie să ne lăsăm baltă planurile. Iar ultramaratonistul Tibi Ușeriu (în dialog cu Emanuela Aranyos) pariază pe sinceritate și-și povestește viața într-o carte. Altele, de prin sumar: tenișii, iarăși în tendințe (“Lecția de stil”, cu Rodica Boariu), “Vorba ceea” și “Topul de fapte și de vorbe”, pentru ultima oară săptămâna asta. Duminică, 26 februarie, între orele 9 și 12, pe www.radiomures.ro, 102,9 FM, 98,9 FM.