“Weekend împreună”, cu Dana Ardelean

Publicat de radiomures, 2 octombrie 2016, 08:18
În cea dintâi duminică de octombrie- trei ceasuri bune, pentru toți cei aflați pe www.radiomures.ro, 102,9FM și 98,9 FM. S-a demonstrat științific: copilărindu-ne, ridurile ne vor dispărea ca prin farmec! Asta vom face, deci, de la 9 la 10. Rămânem, însă, împreună până la ora 12, pentru o foarte mică lecție de stil (cu fața la oglindă!), pentru a ne intra bine-n cap “Vorba ceea”, și ca să știm ce sunt acelea 5 MINUTE DE MUZICĂ CLASICĂ (via Radio România Muzical). Trăim bucuria de a fi a olarului maramureșean Daniel Leș. Îi dorim tot binele lui Sting, la 65 de ani, și ascultăm povestea unuia din cântecele sale care ne lasă visători încă din 1985: “Moon over Bourbon Street”.