„Weekend împreună”, cu Dana Ardelean

Publicat de MIRELA ROTAR, 9 august 2020, 08:37 / actualizat: 9 august 2020, 10:40
Unde scrie că numai la culcare ar trebui să li se spună juniorilor povești? Tocmai de aceea, dimineața de vacanță va începe cu „Dănilă Prepeleac”, o producție a Teatrului Național Radiofonic pentru copii, cu Mihai Mălaimare în rolul lui Dănilă!
Altele, în sumar: „Vorba ceea”(cu o ultimă parte a discuției despre topica greșită a semiadverbelor, de astă dată acela va fi „prea”), Sidonia Buta, explicându-ne, cu haz, cum a descoperit ea mulcii, lecția de stil a Rodicăi Boariu (dedicată pistruilor), topul de fapte și de vorbe al săptămânii, violonistul brașovean Bogdan Costache, vorbindu-i Emanuelei Aranyos despre bucuria de a fi muzician, precum și cântecul de poveste din 1971 „Going to California”, al britanicilor Led Zeppelin.
Duminică, 9 august, între orele 9 și 12, pe www.radiomures.ro, 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM.
Dana Ardelean