„Weekend împreună”, cu Dana Ardelean

Publicat de MIRELA ROTAR, 1 martie 2020, 08:41 / actualizat: 1 martie 2020, 11:35
Primăvara aduce idei briliante la Școala Gimnazială „Al. Ioan Cuza” din Tg. Mureș, unde elevii clasei 1B au devenit antreprenori. Din vânzarea mărțișoarelor făcute chiar de ei, cumpără volume noi pentru biblioteca școlară. Și, da, tot ei au un club de lectură activ!
Altele, în sumar: „Baze de date”(pastiluța de umor a Sidoniei Buta), „Vorba ceea”(tot în chestiunea „i”-urilor buclucașe, însă mai cu zâmbetul pe buze-așa), lecția de stil a Rodicăi Boariu (pe tema alegerii blugilor potriviți, grea misie, dar nu imposibilă), fast-foodul sănătos, posibil (idei culese în rubrica „Bucuria de a fi” de Emanuela Aranyos, care a reportericit la Herghelia, într-un faimos centru de sănătate) și cântecul de poveste „Walking on the Moon”, lansat de britanicii The Police în 1979.
Duminică, 1 martie, între orele 9 și 12, pe www.radiomures.ro, 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec.
Dana Ardelean