„Weekend împreună”, cu Dana Ardelean

Publicat de Corina Muntean, 16 februarie 2020, 08:48
V-am pus deoparte tot felul de haioșenii, pe care le-a cules Veronica Ilie în clasa pregătitoare a Școlii târgumureșene „Mihai Viteazul” sau la grădinițele „Ștefania” și „Albinuța”. Dar și un episod nou-vechiuț (ați citit bine, e inspirat din Esop!) al serialului cu dinozauro-povești scris de Ana-Maria Crișan. Pastiluța de umor a Sidoniei Buta („Superstiții”) odată luată, nu ne mai doare capul.
Completăm cu „Vorba ceea”(despre scrierea cu sau fără cratimă), „Topul de fapte și de vorbe”, ponturile pentru a ne elibera de zăcutul cu orele în fața televizorului (de la Emanuela Aranyos & consilierul pentru dezvoltare personală Daniela Floroiu) și cântecul de poveste „Forever Young”, lansat de Bob Dylan în 1973.
Duminică, 16 februarie, între orele 9 și 12, pe www.radiomures.ro, 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM.
Dana Ardelean