„Weekend împreună”, cu Dana Ardelean
Publicat de radiomures, 20 octombrie 2018, 18:03 / actualizat: 21 octombrie 2018, 9:42
Câte idei crețe le mai vin picilor toamna! „Culeg frunze ca să-mi fac plapumă și pernă (cum face veverița)”, zice la grădi „Dumbrava minunată” o fetiță. „Mie îmi place toamna ca să sar în bălți”, declară un viteaz, întâlnit, tot acolo, de Veronica Ilie. Cea care a mai aflat că iubirea n-are anotimp preferat, cel puțin la Grădinița „Albinuța” din Tg. Mureș. Altele, în sumarul ediției: „Cum a fost botezat Till Buhoglindă”, un reportaj de la expoziția „Eu aleg România”, vernisată la Tg. Mureș, „Infogadget” sau Virgil Natea vestind niște televizoare (și mai) inteligente, „Inspirația prin apă”, noua pastilă de umor a Sidoniei Buta, „Vorba ceea” (despre a fi sau a nu fi Grammar Nazi) etc, etc, etc. Duminică, 21 octombrie, între orele 9 și 12, pe www.radiomures.ro, 102,9 FM, 98,9 FM.
Dana Ardelean / Mirela Rotar