Week-end liniştit pentru pompierii mureşeni.
Publicat de radiomures, 8 aprilie 2012, 00:00
Cele mai multe intervenţii de la sfârşit de săptămână au fost efectuate pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată.
Vineri pompierii mureşeni au fost solicitaţi la Luduş, unde a fost descoperit un proiectil, iar situaţia a fost gestionată fără probleme.
Tot vineri pompierii au stins un incendiu care a distrus o magazie din Sighişoara şi au intervenit la timp pentru stingerea unui foc pe platoul de stejari seculari de pe platoul Breite din Sighişoara.
Sâmbătă nu au fost evenimente deosebite, a precizat pentru RTM plutonierul Ionel Paşcan, din cadrul ISU „Horea” Mureş.
Pompierii îi avertizează pe mureşeni să urmeze sfaturile preventive pentru izbucnirea incendiilor şi să sune de urgenţă la 112 atunci când observă un foc necontrolat.
Raluca Creţ