Wang Yaping este prima femeie astronaută chineză care a pășit în spațiu
Publicat de MIRELA ROTAR, 12 noiembrie 2021, 18:22 / actualizat: 21 noiembrie 2021, 19:25
China a lansat navetă spațială Shenzhou-13 cu trei astronauţi spre viitoarea staţie spaţială, Tiahne, aflată încă în construcţie. Astronauții, printre care și o femeie, vor locui pe Tianhe șase luni, timp în care vor efectua plimbări spațiale de la modulul central al stației.
Ei vor continua activităţile de construire a staţiei, verificarea diverselor sale echipamente şi realizarea unor experimente ştiinţifice. De asemenea, astronauţii chinezi vor trebui să execute şi două sau chiar trei ieşiri extravehiculare.
Toți cei trei astronauți sunt membri ai armatei. Pilot și colonel în cadrul Forțelor Aeriene, Wang Yaping are 41 de ani și este prima femeie care ajunge pe noua stație spațială.
Generalul Zhai Zhigang, în vârstă de 55 de ani este primul chinez care a realizat o ieşire extravehiculară pe orbită în 2008, şi Ye Guangfu, în vârstă de 41 de ani, se află la primul lui zbor în spaţiu.
Devenită celebră după ce a susţinut un curs de fizică, în timpul precedentului ei sejur orbital, in 2013, transmis în direct şi vizionat de 60 de milioane de elevi, Wang Yaping va repeta acea experienţă în cadrul misiunii Shenzhou-13.
Yaping va deveni astfel prima femeie din China care va participa la o ieşire extravehiculară pe orbita Pământului.
Dana Boieriu