Vremea caniculară ne „frige” la buzunare
Publicat de Corina Muntean, 10 iunie 2024, 10:30 / actualizat: 26 iunie 2024, 18:38
Încălzirea globală nu este doar un slogan al ecologiștilor, ea chiar ne ”frige” la buzunare, pentru că ajunge să afecteze economia. S-a calculat că o încălzire suplimentară cu 1°C ar duce la o scădere cu 12% a PIB-ului global.
Vremea caniculară produce disconfort, dar ne şi costă foarte mult. Un nou studiu a constatat că schimbările climatice ar putea costa economia globală 12% din PIB la o încălzire a temperaturii cu doar 1°C. Acest lucru este semnificativ mai mare decât estimările anterioare, care se situau între 1% și 2%, arată într-un reportaj TVR.info. Studiul, realizat cercetători de la Universitatățile Northwestern și Harvard din SUA, a folosit modificările din trecut ale temperaturilor cauzate de erupțiile vulcanice și fenomenul climatic El Nino pentru a modela impactul unei planete mai calde.
Specialiștii au constatat astfel că o încălzire suplimentară de 1°C ar duce la o scădere cu 12% a PIB-ului global, respectiv peste 10 trilioane de dolari. Un scenariu de schimbări climatice cu o încălzire de peste 3°C ar fi, conform estimărilor lor, o lovitură echivalentă cu pierderile înregistrate într-un război permanent. Costul social al carbonului este o măsură pe care factorii de decizie o folosesc pentru a evalua dacă investițiile pentru reducerea schimbărilor climatice sunt renatbile.
Metodologiile diferite produc răspunsuri extrem de diferite. În 2022, Agenția pentru Protecția Mediului din America (EPA) a propus să-și revizuiască estimarea costului social al carbonului de la 51 USD la 190 USD. Acum, noile calcule arată cifre de peste cinci ori mai mari, respectiv de 1.056 USD pe tonă echivalent de dioxid de carbon, arată jurnaliștii The Economist, citați de TVR. Studiul are într-adevăr unele limitări. De exemplu, se bazează pe date din întreaga lume, ceea ce înseamnă că nu poate lua în considerare impactul diferențiat al schimbărilor climatice asupra diferitelor regiuni. De asemenea, nu ia în considerare potențialul de adaptare la schimbările climatice.
Cu toate acestea, studiul oferă o estimare îngrijorătoare a costurilor economice ale schimbărilor climatice. Este un apel urgent la acțiune pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și a limita încălzirea globală, este concluzia studiul menționat.
Autor: Virgil Natea
Editor: Corina Muntean
Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.