Vreme rece în următoarele zile în Transilvania
Publicat de Corina Muntean, 20 octombrie 2020, 17:22
Dimineaţa, temperaturile vor fi negative în cele mai multe localităţi din centrul ţării, însă zilele următoare vom resimţi o uşoară încălzire a vremii. Temperaturile vor creşte cu 2-3 grade, iar vineri vor ajunge chiar şi la 20 de grade Celsius.
Dimineaţa se va semnala local brumă, o veste nu prea bună pentru agricultori.
La Bâlea Lac a nins deja, stratul de zăpadă fiind de câţiva cm. Pasionaţii de munte şi de sporturi de iarnă mai au însă de aşteptat pentru că zăpada se va topi zilele următoare.
Meteorologul de serviciu al Centrului Regional din Sibiu, Cristian Grec:
În zilele următoare vremea va intra într-un proces de încălzire care se va simți îndeosebi în zonele de deal și de munte, în zonele joase se va face simțită mai greu sau mai înspre orele amiezii. Noaptea și dimineața care urmează va aduce temperaturi negative și local brumă în majoritatea zonelor. Vom înregistra temperaturi maxime cuprinse între 17-18 grade, vineri vom avea o maximă de 20 de grade iar în weekend vremea se va păstra constantă cu o temperatură mai ridicată decât normalul termic al perioadei.
Vlad Todoran