„Vorba ceea”, cu Dana Ardelean
Publicat de Corina Muntean, 8 august 2024, 07:25
Una e când auzim sau citim exprimări ca „risc asumat” sau „X și-a asumat eșecul echipei”, alta e să întâlnim, din ce în ce mai des în ultimii ani, adjectivul ASUMAT, întrebuințat în caracterizarea unor persoane. „Sunt o femeie asumată!”- se laudă prin tabloide fel de fel de vedete. ASUMAT a ajuns la modă. Așa cum tot mai mulți vorbitori folosesc verbul A ASUMA fără complement direct („Îmi asum”), de-ți vine să-i întrebi: Ce anume îți asumi, omul lui Dumnezeu?
Clișeele, în cazul de față exprimări greșite în limba română, circulă prostește din gură în gură. Combativă din nou în rubrica „Vorba ceea”, Dana Ardelean.
Joi, 8 august, în „Bună dimineața, Transilvania!” după ora 9, sau, în reluare, în „Pulsul zilei”, „Sens unic” precum și, duminică, în „Weekend împreună”.
Colecția completă a rubricii, pe www.radiomures.ro.
Suntem Radio Târgu Mureş, pe frecvențele 102,9 FM / 98,9 FM /94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro
Autor: Dana Ardelean