„Vorba ceea”, cu Dana Ardelean

Publicat de Corina Muntean, 18 ianuarie 2024, 06:56
Din nou „i”-urile de la sfârșitul unor cuvinte! Dacă limba română nu ne-a pus niciodată în dificultate, acestea nu ne vor solicita peste măsură, căci le vom scrie instinctiv conform regulilor. Dar pentru cei cu serioase probleme de scriere, „i”-urile astea-s un coșmar. Verbul A FI, bunăoară, trebuie scris întotdeauna cu un singur „i” atunci când este un infinitiv (forma din dicționar a oricărui verb), în combinații de tipul POȚI FI CEL MAI BUN. Același A FI, însă, se poate scrie, la modul conjunctiv, uneori cu un i, alteori cu doi: SĂ FII ATENT (cu doi de „i”) și SĂ FI FOST ATENT (cu un „i”). Un adevărat coșmar, după cum vă spuneam!
Joi, 18 ianuarie, în „Bună dimineața, Transilvania!” după ora 9, sau, în reluare, în „Pulsul zilei”, „Sens unic” precum și, duminică, în „Weekend împreună”. Colecția completă a rubricii, pe www.radiomures.ro.
Suntem Radio Târgu Mureş, pe frecvențele 102,9 FM / 98,9 FM /94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro
Autor: Dana Ardelean