Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Vom avea parte de vreme ploioasă şi rece săptămâna aceasta

Vom avea parte de vreme ploioasă şi rece săptămâna aceasta

Publicat de radiomures, 17 aprilie 2017, 10:54

Temperaturile vor scadea destul de mult şi mai ales în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea ne vor aminti de cele de iarnă.
Iar cel mai frig va fi miercuri şi joi, spune meteorologul Meda Andrei:

Acum noi ar trebui să avem între 12 şi 18 grade Celsius, cu 17 grade în Capitală, şi iată, în majoritatea zilelor, temperaturile vor fi undeva până în 12-13 grade Celsius, chiar vor fi regiuni cu valori de temperaturi mai scăzute de atât, mai degrabă să ne reamintească de iarnă decât de sezonul cald, care a început deja. Este posibil ca în weekendul care vine vremea să fie mai bună, temperaturile să crească, să revină la normal şi ploile să fie pe spaţii ceva mai mici şi, în general, slabe cantitativ. Dar, până atunci, miercuri şi joi, un val de aer rece va ajunge în zona ţării noastre şi va determina o transformare a ploilor în lapoviţă şi ninsoare nu doar la munte, ci şi în zonele mai joase de relief, în zonele de deal şi aşa, pe arii restrânse, şi prin Maramureş, Transilvania, Moldova poate, şi în zonele mai joase decât cele de deal şi de munte.”

Până mâine la ora 10 este în vigoare şi o informare meteo de vreme rece, ploi şi vânt.
În sudul şi sud-estul ţării cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20 de litri pe metrul pătrat şi izolat chiar 30 de litri.
Şi vântul se va intensifica treptat şi va atinge la rafală 55 de kilometri pe oră.

Cod galben de ceaţă densă în localităţi din Harghita, până la ora 11
Meteo & Trafic sâmbătă, 1 februarie 2025, 09:58

Cod galben de ceaţă densă în localităţi din Harghita, până la ora 11

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat că va fi afectată zona depresionară a acestui judeș. Vizibilitatea este redusă la această...

Cod galben de ceaţă densă în localităţi din Harghita, până la ora 11
După un final de ianuarie cu temperaturi de primăvară, începutul lunii februarie aduce o răcire a vremii
Meteo & Trafic vineri, 31 ianuarie 2025, 19:04

După un final de ianuarie cu temperaturi de primăvară, începutul lunii februarie aduce o răcire a vremii

Vor fi temperaturi normale pentru ultima lună de iarnă, precum şi ninsori, inclusiv în capitală, a spus la postul Radio România Actualități,...

După un final de ianuarie cu temperaturi de primăvară, începutul lunii februarie aduce o răcire a vremii
Meteorologii au emis noi atenționări Cod galben de ceață
Meteo & Trafic duminică, 26 ianuarie 2025, 09:32

Meteorologii au emis noi atenționări Cod galben de ceață

Mai multe județe din Moldova au intrat sub astfel de avertizări. Până la ora 11:00 sunt vizate de acest fenomen localități din Bacău,...

Meteorologii au emis noi atenționări Cod galben de ceață
Vreme mai caldă decât normalul termic al perioadei mâine în Transilvania
Meteo & Trafic joi, 23 ianuarie 2025, 15:42

Vreme mai caldă decât normalul termic al perioadei mâine în Transilvania

Cerul temporar noros. Local se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, la munte mixte la altitudini joase şi mai ales ninsori la...

Vreme mai caldă decât normalul termic al perioadei mâine în Transilvania
Meteo & Trafic marți, 21 ianuarie 2025, 10:02

Noi avertizări Cod galben de ceață în mai multe zone din Transilvania

Astfel, în zonele joase ale județelor Mureș, Braşov și Sibiu, precum și în zona depresionară a județului Harghita, ceața determină...

Noi avertizări Cod galben de ceață în mai multe zone din Transilvania
Meteo & Trafic luni, 20 ianuarie 2025, 15:58

Vreme mai caldă decât normalul termic al perioadei mâine în Transilvania

Cerul va fi temporar noros, iar în cursul serii izolat în vestul regiunii se vor semnala precipitaţii mixte slabe, iar la munte vor predomina...

Vreme mai caldă decât normalul termic al perioadei mâine în Transilvania
Meteo & Trafic sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 10:52

Cod galben de burniţă şi polei în Mureş

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, azi, avertizări nowcasting Cod galben de burniţă şi polei, valabile în zone din judeţe...

Cod galben de burniţă şi polei în Mureş
Meteo & Trafic sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 09:04

Vremea va continua sã se încãlzeascã uşor în Transilvania

Cerul va fi variabil, cu nebulozitate joasã sau ceaţã în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime de azi se...

Vremea va continua sã se încãlzeascã uşor în Transilvania