Voluntari, prima gazdă a barajului la fotbal
Publicat de MIRELA ROTAR, 8 iunie 2018, 12:15
Meciurile de baraj pentru menţinere / promovare în Liga I Betano se vor disputa tur-retur, în zilele de 9 şi 13 iunie, între FC Voluntari (FOTO, în vişiniu), ocupanta locului 6 în play-out-ul primului eşalon şi Chindia Târgovişte, clasată pe locul al 3-lea în Liga a II-a de fotbal.
Gazda jocului tur va fi stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari, de la ora 19:00 (sâmbătă, 9 iunie), returul fiind programat pe arena „Eugen Popescu” din Târgovişte, începând cu ora 17:30 (miercuri, 13 iunie).
Dunărea Călăraşi şi AFC Hermannstadt au promovat direct în Liga I Betano, terminând campionatul eşalonului secund pe locurile 1 şi respectiv 2.
Septimiu CIOLOBOC