Voleibaliștii tricolori, derby cu Elveția

Publicat de ebarabas, 17 august 2022, 10:05
Naționala masculină de volei a României joacă în grupa G de calificare la Campionatul European din 2023, iar miercuri, 17 august, va întâlni Elveția, în derby-ul grupei (FOTO, din partida tur, de la Schönenwerd, câștigată de elvețieni cu scorul de 3-2). Revanșa va fi găzduită de Sala Sporturilor din Galați, începând cu ora 17:00.
În ierarhie conduce Elveția (cu 11 puncte), urmată de România (10 puncte), Bosnia-Herțegovina (cu 4 puncte) și Albania (cu 2 puncte).
Ultimele meciuri din amintita grupă vor avea loc la sfârșitul săptămânii: Albania – România (sâmbătă, 20 august, de la ora 20:00, la Tirana) și Elveția – Bosnia-Herțegovina (duminică, 21 august, de la ora 18:30, la Schönenwerd).
Câștigătoarele celor șapte grupe preliminare, precum și cele mai bune cinci echipe clasate pe locul secund se vor califica la turneul final de anul viitor.
Septimiu Cioloboc