Voleibaliștii brașoveni, învinși de Trentino în CEV Cup
Publicat de Rotar Mirela, 16 ianuarie 2025, 07:11
Campioana României la volei masculin, CSM Corona Brașov, întâlnește puternica formație italiană Trentino Itas, în play-off-ul Cupei CEV.
Turul a avut loc miercuri, 15 ianuarie, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov, unde oaspeții s-au impus cu 3-1 (FOTO, cu brașovenii în echipament galben).
Returul este programat joi, 30 ianuarie, de la ora 21:30, la „Arena Trento” din Trento, iar învingătoarea dublei manșe se va califica în sferturile de finală.
Italienii au mai jucat, recent, cu o echipă românească, Arcada Galați, pe care au eliminat-o în turul secund al CEV Cup.
Trentino Itas este deținătoarea la zi a trofeului Ligii Campionilor și finalista ediției precedente a Campionatului Mondial rezervat cluburilor.
Autor: Septimiu Cioloboc