Voleibalistele mureșene, victorie clară în fața Craiovei
Publicat de radiomures, 3 decembrie 2016, 20:02
Echipa feminină de volei CSU Medicina Tg.Mureș a învins, sâmbătă seara, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 formația SCMU Craiova, într-un meci din cea de-a 11-a etapă, ultima a turului campionatului Diviziei A1. Elevele antrenorilor Predrag Zucovic și Florin Țurcanu s-au impus, fără probleme, după o oră și 12 minute de joc, cu 25-18, 25-21 și 25-9.
În etapa a 12-a, mureșencelor vor juca, tot pe teren propriu, la 10 decembrie, contra celor de la SCM Pitești.
Alte rezultate consemnate sâmbătă în etapa cu numărul 11: Penicilina Iași-Dinamo București 2-3 și Știința Bacău-SCM Pitești 3-0. Duminică se dispută meciul CSU Galați-CSM Lugoj, urmând ca etapa să se încheie luni, 5 decembrie, cu jocurile CSM Târgoviște-CS Volei Alba Blaj și CSM București-Unic Piatra Neamț.
În clasament conduce Volei Alba Blaj, cu 26 de puncte, urmată de Știința Bacău cu 25 și CSM Târgoviște, cu 24 de puncte. CSU Medicina Tg.Mureș ocupă locul 9, cu 11 puncte.
Valeriu Voaideș